Dermato-venerologie

Morpheus8 – proprietăți, indicații, rezultate și contraindicații

Dr. Mihaela Adam
Medic specialist Dermato-venerologie

Astăzi, pacienții Arcadia – Spitale și Centre Medicale beneficiază de unul dintre cele mai moderne dispozitive la nivel mondial dedicat procedurilor estetice minim-invazive pentru remodelarea corpului și a feței.
Morpheus8 este un dispozitiv de remodelare adipoasă subdermică, cu 24 de pini cu adâncime de penetrare dermică programabilă, care contractă țesutul conjuctiv și coagulează grăsimea, transformând aspectul îmbătrânit al pielii într-unul revitalizat și neted.

Morpheus8
este un dispozitiv inovator destinat întineririi pielii, remodelării și conturării feței și a
corpului, îmbinând tehnica microneedling-ului cu beneficiile radiofrecvenței fracționate.
Utilizarea acestuia stimulează producția de colagen și elastină de la nivelul straturilor profunde ale dermului, oferind astfel fermitate alături de un aspect mai neted și mai tânăr al pielii.
Cu ajutorul dispozitivului Morpheus8 se efectuează un tratament minim-invaziv prin utilizarea matricei cu micro-pini din oțel placați cu aur la capătul cărora sunt descărcate unde de radiofrecvență                   fracționată. Acești micro-pini au o lungime mai mare decât cei utilizați în mod tradițional în tehnicile de microneedling, permițând astfel, în siguranță deplină, o pătrundere la nivel dermic de până la 4 mm la nivelul feței și regiunii decolteului, respectiv 7 mm la nivelul abdomenului și coapselor. Răspunsul terapeutic se produce prin două mecanisme. Pe de o parte există o creștere a colagenogenezei și a cantității de elastină de la nivelul dermului determinată de pătrunderea micro-pinilor la nivelul țesuturilor subdermale, iar pe de altă parte este vizibilă o netezire a pielii având ca substrat coagularea grăsimii și contracția țesutului conjunctiv, determinate de eliberarea precisă a undelor de radiofrecvență fracționată.


Morpheus8 – Avantajele pacienților

Morpheus8 este recomandat pentru:

  • tratarea ridurilor profunde de la nivelul feței și a gâtului;
  • diminuarea porilor dilatați;
  • uniformizarea texturii pielii;
  • obținerea unei pieli ferme, cu aspect mai tânăr al acesteia;
  • tratarea cicatricilor postacneice;
  • reducerea aspectului vergeturilor (abdomen, coapse, regiune fesieră);
  • tonifierea pielii lăsate în zona inferioară a feței și sub bărbie;
  • tratarea excesului de grăsime de la nivelul feței și al gâtului;
  • creșterea fermității pielii de la nivelul coapselor;
  • obținerea unui abdomen mai suplu și mai ferm.

Rezultatele optime sunt vizibile la câteva zile după prima ședință de tratament, cu îmbunătățiri progresive în timp, până la 3 luni postprocedură. Recomandările generale constau în efectuarea a 3 ședințe spațiate la un interval de 6-8 săptămâni, cu menținerea rezultatelor obținute până la 12 luni.
Tratamentul se realizează după aplicarea unei creme anestezice în prealabil, pacienții reluându-și activitatea zilnică normală imediat după terminarea procedurii. Efectele secundare sunt ușoare și includ roșeața, tumefacția locală și învinețirea temporară, efecte ce dispar în câteva zile postprocedură. De menționat este faptul că se recomandă ca după tratament pacienții să evite expunerea directă la soare, să utilizeze cremă cu factor de protecție ridicat și nu în ultimul rând, să nu aplice produse de make-up timp de 24 de ore postprocedură.

Cine poate beneficia de tratamentele Morpheus8?

Morpheus8 se adresează tuturor pacienților, indiferent de fototip, riscul de hiperpigmentări reziduale chiar și la persoane cu fototip VI fiind aproape inexistent.

Există totuși o serie de contraindicații pentru utilizarea acestui dispozitiv și acestea sunt:

  • sarcina și alăptarea;
  • pacienții cu patologii precum vitiligo, lupus eritematos sistemic, diabet dezechilibrat.

Procedurile se realizează în Spitalul Arcadia. Pentru programare, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.

Articole din aceeași categorie

Vezi toate articolele